31 iulie, 2024 Mostenire

Brigalda Andrei

Informație privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL POPOVICI VALENTINA, cu sediul biroului la adresa: mun.Chișinău, str.Alexei Șciusev, 36, of.4, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Brigalda Andrei, născut la 27 iunie 1969, IDNP 0950410898624, decedat la 10 octombrie 2020.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 15 noiembrie 2024 (cincisprezece noiembrie, două mii douăzeci și patru).
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Plata pentru publicare a fost achitată de solicitant conform contului spre plată /ordin de plata nr.33072 din 30.07.2024/.

Notarul
Popovici Valentina