Bîtca Vasile
NOTARUL Cutian Aliona, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Andrei Doga 35, of. 1, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Bîtca Vasile, născut la 14 ianuarie 1958, IDNP 0960412547499, decedat la 05 ianuarie 2020.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil după data de 14 noiembrie 2020.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea. Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.