14 octombrie, 2025 Mostenire

ARMAȘ SERGHEI

Notarul Bejenar Denis, cu sediul biroului la adresa: RM, mun. Orhei, str. Vasile Lupu nr. 15/13, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului dlui ARMAȘ SERGHEI, cetățean al Republicii Moldova, născut la data de 23 ianuarie 1958, IDNP: 2005042001819, decedat la data de 20 iulie 2023.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data de 14 ianuarie 2026, dar nu înaintea momentului stabilirii cu certitudine de către notar a elementelor care trebuie certificate conform legii.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) al Codului Civil al RM, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 (trei) luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.