19 noiembrie, 2024 Mostenire

Aricova Elena

Informaţie
privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Cîvîrjic Natalia, cu sediul biroului la adresa: or. Taraclia, str. Ştefan Cel Mare, 31, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Aricova Elena, născut(ă) la 14 noiembrie 1949, IDNP №2004046001463, decedata la data 13 martie 2023.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data (18 februarie 2025).
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

Ordin de incasare a nr. 21293 din 18.11.2024

(cont spre plata nr.226 din 18.11.2024) suma 250,00 lei