CODIȚA ANATOLIE
Informaţie
privind deschiderea procedurii succesorale
Notarul Nichiforeac Mircea, cu sediul biroului la adresa: mun. Bălţi, str. Păcii nr. 13/1, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. CODIȚA ANATOLIE, a.n. 11 martie 1955, IDNP 0960708575524, decedată la 01 martie 2026.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil după data de 04.06.2026 /patru iunie anul două mii douăzeci și șase/.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lîngă obligaţiile defunctului şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.