Bogomolnaia Elena

Notarul, Gîrtopan Valentina, cu sediul biroului la adresa: or. Ocnița, str. 50 Ani ai Biruinței, 65/6, R. Moldova, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Bogomolnaia Elena, decedată la 11.12.2019, numărul de identificare 2001075201590, cu ultimul domiciliu оn s. Paladea, r-nul  Ocniţa, Republica Moldova.

        Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data de 01.06.2020.

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.         Astfel, către moștenitori vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligația masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email